„Enigma” este o piesă unică: este greu să-l compari cu alte diamante, inclusiv cu alte diamante negre care au ajuns pe piaţă în anii trecuţi”, a declarat pentru EFE specialista în bijuterii a Sotheby’s, Nikita Binani, relatează Agerpres.
Este vorba de cel mai mare diamant negru şlefuit scos la licitaţie, având 55 de faţete şi dimensiunile 54x44x32 milimetri, care a fost inclus în Guinness Book în 2006.
Originile acestei pietre preţioase, care înainte de vânzare va fi expusă în premieră publicului, reprezintă un mister, având în vedere că actualul proprietar, care a cumpărat diamantul în urmă cu peste două decenii, a dorit să păstreze anonimatul.
Nu se ştie exact nici când a fost descoperit acest diamant negru. Casa de licitaţii notează doar că acest tip de nestemate se găsesc doar în Brazilia sau în Republica Centrafricană şi că, în general, s-au format în urmă cu aproximativ 2 sau 3 miliarde de ani, probabil în urmă impactului unui asteroid cu Terra.
Deşi în general diamantele negre au o valoare mai scăzută decât diamantele albe, experții apreciază că „Enigma” va impulsiona preţul acestor nestemate.
Licitaţia va avea loc online în perioada 3-9 februarie, însă înainte diamantul va fi expus la Dubai – unde a fost prezentat presei -, Los Angeles şi Londra, unde va rămâne până la încheierea vânzării.
Diamantul a fost achiziţionat de actualul său proprietar în stare brută şi a fost tăiat şi şlefuit pentru a fi similar unei „hamsa”, o amuletă evreiască şi musulmană, având forma unei palme închise a mâinii, simbolizând protecţia şi norocul, mai arată sursa citată.