De aproape 10 ani, Dana Coleșică a început să se lupte cu statul, pentru majorarea pensiei de care beneficia. A fost o perioadă grea, în care femeia a fost nevoită să caute în arhive, să strângă numeroase hârtii, uneori să revină pentru că tot cineva din sistem a comis o greșeală, iar în astfel de situații casele de pensii nu primesc dosarul. Pentru ca rezultatul muncii de arhivă să poată fi pus în practică, pensionara noastră avea nevoie și de o decizie în instanță.
"AM câștigat, casa de pensii mi-a emis decizie noua cu pensie mărită. Apelul se judeca, instanța a decis că am dreptul la tot ce a hotărât prima instanta", a relatat femeia.
După ce a primit compensări de circa 10.000 de euro și majorarea cuvenită, casa de pensii a revenit și a solicitat RETURNAREA BANILOR, cu un argument năucitor: o adeverință depusă la dosar nu are forma actuala, deși în momentul în care a fost depus dosarul, HÂRTIA era VALABILĂ.