Doi militari din Ialomiţa şi Bacău faceau parte dintr-o reţea de trafic de tutun destructurată de oamenii legii în dimineața zilei de luni în cadrul percheziţiilor de amploare în șase judeţe. Aceştia împreună cu restul suspecţilor, urmează să fie audiaţi. Pe numele a 22 de persoane au fost emise mandate de aducere, a anunțat Poliția Română într-un comunicat de presă.
Rețeta pe care membrii acestei grupări o foloseau era una simplă: cumpărau tutun vrac din Bulgaria pe care îl tocau, îl fierbeau și îl vindeau cu etichete ale brandurilor cunoscute de țigări.
„Aveau site-uri specializate în comercializarea acestui tip de produs. Prin intermediul acestora erau preluate comenzile și se efectuau livrările prin mandat poștal sau cu ajutorul firmelor de curierat. Este un atentat la sănătatea publică, având în vedere condițiile precare și neigienice în care aceste produse, tutunul tocat, este fabricat și ulterior comercializat”, a explicat Alexandru Enăchescu - comisar-șef, director adjunct al Direcției de Investigare a Criminalității Economice, potrivit Realitatea PLUS.
Prejudiciul, rezultat doar din accize, se ridică la peste 1 milion de euro.
În București, doar de la o adresă din Sectorul 3, controlată de polițiști, au fost ridicate două mașini de tocat și o tonă și jumătate de tutun.
În total, polițiștii au ridicat 5 tone de tutun de la toate adresele, fiind cea mai mare captură din acest an.