Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ecaterina Andronescu, s-a oprit în faţa unei protestatare. Aceasta a încercat să tempereze aşa-zisul protest.
"În ţara aceasta este un regim democratic, regimul democratic presupune ca la fiecare patru ani să ne ducem la vot fiecare dintre noi şi dăm votul celui care merită. Aşteptaţi să vedem dacă ţara aceasta vrea ca acest partid să facă ce a spus. Trebuie să avem răbdare. Dacă nu, ne ducem din nou la vot. Pentru că nu există altă soluţie. Votul omului poate să decidă cine deţine puterea", i-a transmis Ecaterina Andronescu protestatarei.