„N-am pățit așa ceva de când sunt eu”, le-a spus pacientul celor două femei. Impasibile, angajatele SJU Vaslui își văd în continuare de grămăjoara de semințe. Asta în condițiile în care, în ultimii ani, salariile angajaților spitalului s-au dublat, o infirmieră ajungând să câstige chiar și la 3000 de lei lunar, scrie vremeanoua.ro.
„Am așteptat vreo 15-20 de minute până i-au adus pijamalele. S-a schimbat, iar după aia infirmierele și-au reluat activitatea de a mânca semințe. Pe cât de profesionist s-au purtat medicii și asistentele de la Urgențe, pe atât de urât s-au purtat cele două infirmiere”, ne-au declarat rudele pacientului.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat la REALITATEA TV că a văzut imaginile și comportamentul celor două infirmiere nu este „corespunzător”.
„Trebuie să schimbăm mentalități, pacientul trebuie tratat corespunzător și cu respect. Voi cere DSP un punct de vedere”, a declarat ministrul Sănătății la REALITATEA TV, precizând că acest incident nu ne face cinste absolut deloc.
„Am cerut un raport. Este vorba de un comportament necorespunzător”, a declarat Sorina Pintea la REALITATEA TV.