Momentul în care avalanșa a măturat totul în cale a fost surprins de turiștii care coborau de pe munte cu telecabina.
Riscul de avalanșă este în continuare ridicat în munții Bucegi. Salvatorii recomandă evitarea traseelor turistice din zonă.
Specialiștii au emis o avertizare de risc însemnat de avalanșă în munții Bucegi, Făgăraș, Parâng-Șureanu și Țarcu-Godeanu.
„La altitudini de peste 1800 de metri, întâlnim pe alocuri plăci recente de vânt în apropierea crestelor, îndeosebi pe versanții vestici și sudici. Se menține stratul instabil, cu rezistență scăzută din partea superioară, ce depășește pe alocuri 30-40 de centimetri. În zonele adăpostite, se mențin depozitele mai însemnate de zăpadă. Îndeosebi la supraîncărcări, dar și spontan pe fondul încălzirii vremii, stratul instabil de la suprafață poate aluneca peste cel mai vechi și stabil aflat dedesubt, ducând astfel la declanșarea de avalanşe de dimensiuni medii.
Sub 1800 de metri, zăpada este umezită în ansamblu. Spontan se vor declanșa unele curgeri sau avalanșe de dimensiuni medii, care pot angrena în cazuri izolate întreg stratul de zăpadă, riscul fiind amplificat la supraîncărcări și pe pantele mai înclinate, îndeosebi pe văi și în zonele adăpostite, unde se găsesc depozite mai însemnate de zăpadă”, spun specialiștii ANM.
Este risc moderat de avalanșă și în munții Călimani-Bistriței și Vlădeasa-Muntele Mare, mai spun meteorologii.