Proprietarul magazinului de bijuterii a spus că a luat această decizie din motive de marketing, ca să-şi facă magazinul mai cunoscut.
Acesta s-a îmbrăcat într-un costum de Moș Crăciun și a aruncat bijuterii în mulțime.
"N-am aruncat, cum este acum, manipularea asta, în oameni. Noi am aruncat în aer şi lumea deja prindea. Cei mai norocoşi au prins, eu am văzut cu ochii mei studenţi de la internatul sportiv, băieţi şi fete, care se duc acum la ţară cu cadouri pentru mama, sora, mătuşa, bunici. Dacă asta e rău, eu las la discreţia celor care nu au făcut nimic, dar sunt dispuşi să comenteze pe reţele," a declarat proprietarul magazinului de bijuterii, potrivit TVR Moldova.
Oamenii s-au îmbulzit să prindă un cadou, iar proprietarul le-a urat tuturor "sănătate, noroc și prosperitate".