Mașina Jandarmeriei venise dintr-o zonă în care se află ambasade și reședințe diplomatice. Chiar dacă era pe contrasens, subofițerul care conducea autospeciala este cel care ar fi vrut ca șirul de mașini de pe sensul regulamentar să se dea la o parte și să îi facă loc, a declarat Adrian Morariu, şoferul care a postat incidentul pe o reţea de socializare.
Într-un comunicat, Jandarmeria Capitalei anunță că șoferul, care are 31 de ani și are gradul de plutonier major, a fost chemat de superiori pentru explicații. El le-a spus șefilor că nu a observat semnul de sens interzis, iar acum este cercetat disciplinar.
Cazul vine după o serie de alte incidente în trafic produse de jandarmii bucureșteni. Pe 13 noiembrie, un jandarm a fost surprins în timp ce făcea o depășire extrem de periculoasă. El a fost la câțiva milimetri distanță să lovească tramvaiul 41 cu autocarul pe care îl conducea. Un alt incident a fost la intersecția din apropierea Palatului Cotroceni din Capitală. Un jandarm sub influența alcoolului a lovit șase mașini în intersecția Geniului cu șoseaua Cotroceni.