Prin gestul său, profesorul îi îndeamnă pe copii să nu respecte regulile, pe care le consideră abuzive. Ba mai mult, le-a dat chiar și elevilor aceste măști, în timp ce îi numea CITEZ „animăluțe în țarc”. La un moment dat, profesorul își da masca jos, atât pe cea care reprezenta personajul, dar și pe cea de protecție. În descrierea imaginilor postate pe o rețea de socializare el a scris: „Azi la oră, cu acordul elevilor, am ales aceasta formă de protest. Jos botnița la copii."
Cazul profesorului de sport nu este singular în județul Bihor.
„Mai avem un caz, cu o profesoară care instigă la nerespectarea regulilor, își trimite copiii la școală fără mască şi se laudă că la orele ei masca nu se poartă. Este cadru didactic la Școala Gimnazială Dacia și a participat şi la protestul de sâmbătă (n.r. împotriva purtării măștilor în școli). Pentru ambii profesorii, măsurile luate sunt similare: la nivelul școlii, se constituie comisii de cercetare disciplinară, iar noi, din Inspectoratul Școlar, azi vom depune plângere penală pe numele lor pentru zădărnicirea combaterii bolilor”, a declarat inspectorul școlar general Virgil Blage. “Avem emoții în fiecare zi, să nu apară cazuri de îmbolnăviri în școli, iar ei manipulează copiii”, a mai precizat oficialul, pentru publicația bihoreanul.ro.