Victor Ponta împlineşte astăzi 45 de ani. Fostul premier mulţumeşte tuturor celor care s-au gândit la el în această zi, dar îşi recunoaşte şi greşelile pe care le-a făcut de-a lungul timpului.
"Mulţumesc tuturor celor care azi au avut pentru mine un gând bun sau o urare sinceră de "La mulţi ani".
După 45 de ani am strâns deja multe realizări cu care mă mândresc şi la fel de multe greşeli din care încă învăţ - aşa că ştiu destul de bine ce am de făcut în următorii 45", a scris fostul premier pe contul său de Facebook.
Reamintim că Victor-Viorel Ponta a deținut funcția de prim-ministru al României din 7 mai 2012 până la demisia sa în 4 noiembrie 2015
Victor Ponta a fost președinte al Partidul Social Democrat din 2010 până în 2015 și deputat de Gorj. A fost copreședinte al Uniunii Social-Liberale, alături de liberalul Crin Antonescu.
Conform propriilor declarații, Ponta ar avea strămoși aromâni moscopoleni din Albania, pe linie maternă, și italieni, pe linie paternă.
În luna martie a anului 2014, în cadrul unei vizite la Tirana, Victor Ponta a declarat „Este prima dată când mă aflu în Albania, la Tirana, și sper să revin cu altă ocazie. Familia bunicului meu a plecat din Moscopole spre România, așa încat ar fi trebuit să ajung pâna acum aici, dar e bine că am ajuns și acum”.
Această declarație a fost greșit interpretată de presa românească, care a conferit politicianului origini albaneze. Moscopole este un fost mare centru cultural și comercial al aromânilor, ramura balcanică a poporului român; o dată cu distrugerea sa, în 1788, o parte dintre moscopoleni și-au găsit refugiul în Țările Române.