”O măsură de dreptate socială: românii care au lucrat în condiţii grele în grupa I şi a II-a de muncă vor primi #pensii mai mari! Încă de anul trecut am discutat cu partenerii internaționali și am pus bani deoparte pentru această decizie, care mai repară din nedreptățile comise în 2010-2011”, a scris Ponta, pe facebook.
Reamintim că președintele Iohannis a promulgat luni legea care prevede creşterea punctului de pensie cu 50% pentru pensionarii care au lucrat în grupa I de muncă şi cu 25% pentru cei din grupa a II-a, potrivit România TV. Este vorba însă doar despre românii care s-au pensionat înainte de 2011.
Potrivit Ministerului Muncii, în această situaţie se află 500.000 de români. Deşi această categorie de pensionari au muncit în condiţii grele, pentru că s-au pensionat în baza legii vechi, primesc acum pensii la fel ca şi cei care au lucrat în condiţii normale de muncă.