Victor Ponta a depus actele pentru înregistrarea asociației pe 15 decembrie 2015, iar de la ora 14:00 va începe ședința instanței.
Potrivit informațiilor de pe site-ul judecătoriei Sectorului 5, asociația se va numi ” BLACK SEA REGIONAL COOPERATION PROJECTS 2020”. Nu este vorba despre o asociație politică, susțin fondatorii, ci se va ocupa de proiecte regionale pe teme sociale și economice.
Unul dintre cei care vor conduce asociaţia, alături de Victor Ponta, este şi fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin.
Eu am fost invitat de domnul Ponta. M-am alaturat cu mare placere acestei fundaţii. Este este o fundaţie care îşi propune sa promoveze proiecte internationale, regionale. Dar din care să facă parte şi România. Ideea domnului e generoasa, putem să punem mai mult in valoare potenţialul pe care îl are România în toate sectoarele de activitate Din câte am înţeles, domnul Ponta nu vizează niciun fel de activitate politică nici individuală, nici cu fundaţia în perioada următoare".
Înainte de Crăciun, fostul premier a avut o întâlnire cu o parte dintre foştii săi miniştri, la un restaurant de lux din Capitală. Atunci, Victor Ponta le-a spus despre noul său proiect şi pe unii i-a şi convins să i se alăture. Din conducerea asociaţiei sale va face parte şi fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Pe de altă parte, preşedintele PSD Liviu Dragnea le-a recomandat social-democraţilor să nu facă parte din proiectul lui Victor Ponta, deoarece acesta este în afara partidului. Asociaţia "Black Sea Regional Cooperation Projects 2020" va fi lansată oficial în cursul lunii ianuarie.