Fostul premier Victor Ponta a reușit să obțină anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras titlul de doctor în 2016. Decizia este irevocabilă și a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în conformitate cu o hotărâre a Curții Constituționale din 2022.
„Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul Victor Viorel Ponta împotriva deciziei civile nr. 3466 din 13 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 6805/2/2016. Schimbă decizia civilă nr. 3466 din 13 iulie 2020, în sensul că: Admite recursul declarat de recurentul reclamant Ponta Victor Viorel împotriva sentinţei civile nr. 363 din 7 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII- a Contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa recurată, şi rejudecând: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Anulează Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4662/01.08.2016”, se arată în decizia ÎCCJ.
Ponta a recurs la o cale extraordinară de atac pentru a-și recăpăta titlul de doctor, care i-a fost restras în 2016 printr-o decizie a fostului ministru al Educației, Mircea Dumitru.
Fostul premier s-a adresat din nou instanței, invocând o hotărâre din 2022 a Curții Constituționale, care stipulează că titlul de doctor poate fi anulat doar dacă „a intrat în circuitul civil și a generat efecte juridice” și un astfel de demers poate fi realizat exclusiv de o instanță judecătorească.
Titlul de doctor a fost subiectul ironiei fostului președinte Traian Băsescu, care l-a denuimt „Dottore” într-un discurs faimos:
Comuna unde morții trebuie să plătească taxe. Primar: „Figurează ca autorul de drept”