Viceprimarul comunei Forăști, din Suceava, a cules mai multe ciuperci pe care le-a găsit în pădure și le-a adus acasă pentru a le găti.
După ce a luat masa împreună cu soția, politicianul a plecat la serviciu, iar la primărie i s-a făcut foarte rău.
La spital, medicii au descoperit că ciupercile consumate erau otrăvite, iar acesta s-a intoxicat.
Și-a sunat în disperare soția să o întrebe cum se simte, însă aceasta a fost găsită acasă în stare de inconștiență.
Mai multe echipaje de salvare au ajuns acasă la femeie și au transportat-o de urgență la spitalul din Fălticeni, alături de mama viceprimarului care luase și ea masa împreună cu cei doi. Ulterior, din cauza simptomelor, toți trei au fost transferați la Spitalul Județean Suceava.
Specialiștii trag un semnal de alarmă și spun că cel mai bine ar fi ca ciupercile din pădure să fie evitate, mai ales că unele specii pot fi confundate cu cele otrăvitoare.