Femeia și-a revenit din fericire, după care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Incidentul nu ar fi avut loc pe trecerea pentru pietoni, susțin martorii. Femeia ar fi traversat neregulamentar, din primele informații.
Viceprimarul din Predeal, care conducea un autoturism pe DN 1, pe raza Stațiunii Predeal a surprins și accidentat o femeie care era angajată în traversarea străzii.
Victima a fost transportată la spital pentru acordare de îngrijiri medicale de specialitate. La testarea conducătorului auto cu etilotestul, rezultatul a fost 0, întrucât acesta nu consumase alcool.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.