Viceprimarul Florentin Bogdan Duică a primit un document semnat de primarul Marius Simion Stoica, prin care i se aduce la cunoștință unde va avea biroul și i se transmite să predea cheile biroului pe care îl ocupa.
"Să vă mutați biroul pe strada Ștefan cel Mare, nr. 16 (în fosta locație a Grădiniței nr. 3, Orșova), urmând a vă desfășura activitatea în această locație, proprietatea municipiului Orșova. Prin acest aspect veți fi în permanență în contact cu cetățenii municipiului Orșova. Totodată, aveți obligația să predați cheia biroului în care v-ați desfășurat activitatea până în prezent administratorului UAT Orșova, dl. Milu Ștefan Doru, pe bază de proces verbal. Cheia noului birou unde urmează să vă desfășurați activitatea se va prelua tot de la administratorul UAT Orșova, pe bază de proces verbal", scrie în documentul semnat de primarul Orșovei.
Potrivit presei locale, clădirea unde a fost „izolat” viceprimarul este nefuncțională din 1968, iar biroul este insalubru.
"Aici este o grădiniță veche. Este un miros insuportabil, din cauza pisicilor. În baie, este o mochetă insalubră. În birou, este igrasie pentru tot. Nu știu dacă DSP ar da aviz pentru a sta cineva aici. Dumnealui m-a trimis aici să îmi îndeplinesc atribuțiile, deși, pentru a face acest lucru, eu trebuie să comunic cu celelalte birouri. Văzând biroul, i-am trimis solicitare să nu mă trimită aici, pentru că spațiul este insalubru. Biroul nu este încălzit, calculatorul nu funcționează. Imprimanta – nici atât! Nici hârtie pentru imprimantă nu am. Dozele de curent sunt desfăcute. E bătaie de joc! Eu, când am venit din concediu, am găsit, în biroul meu din primărie, alt coleg. Din punctul meu, este un demers ilegal și consider că primarul se face de râs prin această mutare. Mai mult, le-a spus angajaților primăriei să nu colaboreze cu mine, pentru a nu-mi duce la îndeplinire atribuțiile. Ușa de la intrarea în grădiniță este închisă deoarece, la etaj, locuiește o doamnă în vârstă și nu este în regulă, pentru că oamenii pot intra peste dumneaei în locuință", a spus vicepriamrul Duică, potrivit jurnalul.ro.
La rândul său, primarul Marius Stoica a declarat că nu este mulțumit de activitatea viceprimarului.
"Am constatat că cetăţenii vin cu solicitări, iar domnul viceprimar trebuie să fie mai profund ancorat în realitate. Astfel, am dispus ca dumnealui să îşi desfăşoare activitatea într-o locaţie din afara primăriei. I-am oferit un birou într-o grădiniţă, care are condiţiile necesare: i-am pus internet, i-am dus calculator, imprimantă, are cablu tv. Are condiţii suficient de bune pentru a-şi desfăşura atribuţiile pe care i le-am delegat. Dacă dumnealui este nemulţumit, este problema dumnealui. Oricum, activitatea dumnealui este una care lasă de dorit. Ori nu cunoaşte legea, ori nu vrea să recunoască, însă, în conformitate cu prevederile Codului Administrativ, trebuie să ştie că viceprimarul se subordonează primarului. Sunt foarte nemulţumit de activitatea dumnealui", a spus Stoica.