Preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja, vicepreşedintele Senatului, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că îl consideră pe Crin Antonescu unul dintre cei mai puternici lideri pe care îi are partidul.
"În Biroul Politic de luni o să fac public că în grupul senatorial al PNL voi iniţia procedura de vot prin care Crin Antonescu să preia demnitatea pe care o deţin eu, şi anume de vicepreşedinte al Senatului", a afirmat Obreja.
Potrivit acestuia, "totul depinde de decizia lui Crin Antonescu".
Senatorul PNL Marius Lucian Obreja a fost ales în martie, de plenul Senatului, vicepreşedinte al acestei Camere, în urma demisiei din această funcţie a senatorului Florin Constantinescu (PSD).
Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a anunţat, sâmbătă, că nu va candida la Preşedinţia României şi că pune capăt şi interimatului pe care îl are la conducerea acestei formaţiuni politice.