"Este de importanţă majoră să putem arăta valorile noastre întregii lumi, dar şi noi, întreaga naţiune maghiară, să fim conştienţi de valorile pe care strămoşii noştri ni le-au lăsat. Este important deoarece dacă noi nu ne manageriem, atunci nimeni nu o va face, dacă noi nu putem arăta lumii valorile noastre, nimeni nu o va face, dacă nu ne apărăm interesele, altcineva nu o va face în locul nostru. Deci, de aceea este binevenit un târg de acest fel, să putem arăta lumii acele valori pe care noi le-am creat", a declarat Semjen Zsolt, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, sub al cărui patronaj se desfăşoară manifestarea de la Odorheiu Secuiesc, a fost invitat de organizatorii Târgului de Toamnă să taie panglica inaugurală în culorile steagului secuiesc şi, în scurtul său discurs, a subliniat importanţa valorilor naţiunii maghiare şi potenţialul economic al firmelor, pentru care târgul oferă oportunitatea creării de noi relaţii de afaceri în regiune, "contribuind la dezvoltarea economică a Ţinutului Secuiesc".
După ceremonia de deschidere, vicepremierul ungar, însoţit de organizatori, a vizitat standurile firmelor expozante, a stat de vorbă cu reprezentanţii acestora şi cu localnicii, a degustat câteva brânzeturi şi vinuri şi a primit în dar mai multe cărţi şi o sculptură din lemn sub forma unui obelisc.
La deschiderea festivă au mai participat consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Zsigmond Barna Pal, senatorul Verestoy Attila, deputatul Antal Istvan şi preşedintele Consiliului Judeţean, Borboly Csaba, care i-a prezentat vicepremierului ungar standul autorităţii judeţene şi i-a oferit o carte despre judeţul Harghita.