Sosit sâmbătă pe arhipelagul Svalbard, Rogozin a publicat pe Twitter fotografii ale vizitei sale, subliniind influența rusească în această parte a Arcticii. Apoi, a plecat duminică spre Rusia.
'Nu suntem foarte încântați', a comentat gestul pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Rune Bjaystad.
Norvegia se aliniază sancțiunilor UE, care interzic venirea a circa 150 de responsabili ruși, ucraineni și crimeeni în urma anexării Crimeei în martie 2014 de către Rusia, iar Rogozin este unul dintre aceștia.
Mai mult, foarte recent 'noi am indicat clar Ambasadei ruse la Oslo că persoanele de pe această listă nu sunt binevenite în Svalbard', a subliniat un alt purtător de cuvânt al diplomației norvegiene, Frode Overland Andersen.
Estimând că această vizită este 'regretabilă', el a precizat că Norvegia a 'cerut autorităților ruse o explicație'.
Vicepremierul rus a profitat de un tratat din 1920 care prevede, chiar dacă Svalbard este administrat de Norvegia, o 'egală libertate de acces' cetățenilor tuturor țărilor semnatare.
Norvegienii sunt 'pur și simplu geloși că noi ne scăldăm la Polul Nord', a ironizat Rogozin pe Twitter, potrivit Agerpres.