În scrisoarea demisiei postate pe Twitter, Dominic Raab, care este și secretarul de stat pentru Justiție, atacă concluziile anchete, precizând că, ”prin stabilirea pragului intimidării atât de jos, această anchetă a deschs un precedent periculos”.
”Acest lucru va încuraja plângeri false împotriva miniştrilor şi va avea un efect descurajator asupra celor care fac schimbarea în numele Guvernului şi în cele din urmă asupra poporului britanic”, a afirmat Raab.
În luna noiembrie, cotidianul The Guardian a relatat că desemnarea lui Dominic Raab la conducerea Ministerului Justiţiei a provocat nelinişte pentru numeroşi funcţionari, unii dintre ei având în vedere să demisioneze. Conform publicaţiei britanice, personalul ministerului a descris o „cultură a fricii” în interiorul instituţiei conduse de un „tiran nepoliticos şi agresiv”, relatează HotNews.ro.
În luna februarie, Dominic Raab a insistat că întotdeauna s-a „comportat într-o manieră profesionistă pe întreaga durată a mandatului său”. „Dacă o acuzaţie de hărţuire morală este confirmată, voi demisiona”, afirma el la acea vreme.
Reamintim că Dominic Raab a fost numit de actualul premier britanic Rishi Sunak după ce acesta a preluat puterea în octombrie 2022.