Una dintre cele mai întâlnite probleme sexuale cu care se confruntă diabeticii este absența sau scăderea libidoului, ceea ce poate deveni frustrant. La baza acestei neplăceri stau schimbările hormonale, efectele secundare ale tratamentului medicamentos, oboseala, lipsa energiei, depresia, stresul sau anxietatea.
Nerespectarea dietei poate da și disfuncție erectilă
În cazul bărbaților, diabetul poate să afecteze sistemul nervos pe termen lung, ceea ce se numește neuropatie diabetică. Un alt aspect posibil în cazul diabeticilor este dificultatea de a menține erecția, unul din trei bărbați diagnosticați cu diabet ajungând să se confrunte peste ani cu o disfuncție erectilă.
Unii descoperă că au diabet căutând alături de medicul de familie sau specialist cauzele disfuncției erectile.
Cu ajutorul unei diete corecte, făcând sport în mod regulat, respectarea tratamentului recomandat, sunt șanse foarte mari să nu apară probleme de ordin sexual.
Risc de infertilitate
O altă problemă sexuală cauzată de diabetul zaharat este ejacularea retrogradă. În acest caz, sperma nu este eliminată din prostată în vagin, ci ajunge în vezica urinară, ca urmare a disfuncției unui sfincter sau mușchi circular. De fapt, creșterea nivelului glicemiei afectează tocmai nervul răspunzător de buna funcționare a acestui sfincter.
Asociat cu bolile urinare, diabetul scade libidoul
Inflamația la nivelul vaginului (vaginita) care recidivează este una dintre urmările instalării diabetului zaharat. Boala poate să apară ca urmare a dezechilibrului bacterian de la nivelul vaginului sau din cauza vreunui produs de îngrijire folosit. Cert este că afecțiunea face contactul sexual mai dureros sau la apariția senzației de arsură.
Cistita este o altă boală recurentă la femeile diabetice. Aceasta este răspunzătoare pentru reducerea considerabilă a libidoului și pentru dificultatea cu care corpul răspunde la stimuli sexuali.
Hipoglicemia, frecventă în timpul actului sexual
Relațiile intime trebuie considerate pe bună dreptate la fel de solicitante ca practicarea unui sport. Pe durata lor sau în orele imediat următoare este posibil să apară o scădere a nivelului glucozei din sânge (hipoglicemie). Prin urmare, oricât de deranjant ar fi pentru sine sau pentru partener, este recomandat să fie verificată glicemia atât înainte, cât și la finalul raporturilor sexuale, pentru a putea lua măsuri de reglare a acesteia.
Sursa: doctorulzilei.ro