Se pare că medicii sunt foarte mulțumiți de felul în care pacientul Gabriel Cotabiță a răspuns la tratament.
„Este un semn care trebuie interpretat cu prudență. Este un semn pozitiv, medical vorbind, dar drumul este lung. Astfel, se demonstrează faptul că a fost foarte bine îngrijit. Aceasta trezire spontană, daca este confirmată este un semn că pacientul se simte mult mai bine”, a mărturisit prof dr. Constantin Popa, medic neurolog, la România TV.
„Domnul academician Constantin Popa nu face parte din echipa care l-a examinat pe Gabriel Cotabiță. Nu știu de unde are dumnealui această informație. Nici nu confirm, nici nu infirm cele declarate, fiindcă nu sunt abilitat să ofer aceste informații. În cursul zilei de azi vom discuta cu familia, iar dacă aceasta va dori să comenteze în vreun fel, vă vom anunța”, a declarat pentru Click!, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Oprița.