În proiectul de buget, salariaţii din Sănătate au fost exceptaţi de la noua modalitate de calcul a sporurilor pentru condiţii periculoase şi vătămătoare, respectiv pentru condiţii grele.
De asemenea, este prevăzut ca, pentru cca. 70 000 de salariaţi din Sănătate care nu au beneficiat de creşterea în întregime a salariilor la 1 martie 2018, salariile să crească cu 1/3.
Mai mult, bugetul permite asigurarea continuităţii activităţilor prevăzute în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi acordarea şi decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale pentru pacienţi.
"Bugetul Sănătăţii înseamnă bugetele reunite ale Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dar şi rectificările bugetare realizate în timpul anului. De exemplu, la ultima rectificare bugetară din 2019, cele mai mari fonduri au fost direcţionate către Sănătate pentru plata salariilor din ultima lună din an, aducerea la zi a deconturilor pentru medicamente şi servicii medicale, dar şi a concediilor medicale restante. Estimăm că, în anul 2020 va exista o creştere cu aprox. 1 miliard de euro, după absorbţia fondurilor europene nerambursabile dedicate Sănătăţii prin programele operaţionale", a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache.
Mai mult, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Sănătăţii va lansa Programul Operaţional dedicat pentru Sănătate, în valoare de aproximativ 2 miliarde de euro cu criterii clare şi mult mai uşor de accesat pentru unităţile sanitare. De asemenea, experţii Ministerul Sănătăţii lucrează cu cei ai Băncii Mondiale şi partenerii europeni pentru deschiderea unor linii de finanţare care vizează modernizarea infrastructurii.
Ministerul Sănătăţii va schimba paradigma în ceea ce priveşte organizarea programelor de sănătate. Astfel, programele care au o execuţie bugetară deficitară, sau unele probleme organizatorice, vor fi regândite şi reglate în 2020. Se urmăreşte eficientizarea modului de cheltuire a fondurilor în Sănătate.