Rata şomajului în luna februarie 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,6%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna ianuarie 2024, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
”Rata şomajului în luna februarie 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,6%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna ianuarie 2024. Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,8 puncte procentuale mai mare decât la femei”, arată datele INS.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna februarie a anului 2024 a fost de 466.400 persoane: în scădere faţă de luna precedentă (472.000 persoane); în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (444.900 persoane).
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,8 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,2% în cazul celor de sex feminin).
Reţine în continuare atenţia nivelul ridicat, de 22,1%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,5% pentru luna februarie 2024 (4,2% în cazul femeilor şi 4,7% al bărbaţilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,4% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna februarie 2024.