Montarea pe autovehicule a sistemelor de lumini suplimentare, nestandardizate, care luminează puternic şi intermitent pe timpul nopţii va fi interzisă, se arată într-un proiect de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor.
„România s-a situat anul trecut pe locul 2 în Uniunea Europeană în privința accidentelor rutiere, cu 91 de morţi la un milion de locuitori. În raport cu acest număr mare de accidente rutiere grave, multe au fost cauzate de coliziunea între autoturisme mici şi maşini de mare tonaj, respectiv tiruri.
În ultima perioadă, se remarcă faptul că maşinile de mare tonaj care ne tranzitează ţara sau efectuează transport intern şi internaţional prezintă o serie de modificări la nivelul sistemului de lumini. Aceste lumini pot reprezenta un pericol în traficul rutier pe timp de noapte”, a declarat deputatul Liviu Harbuz, unul dintre iniţiatorii proiectului de act normativ, citat de ziarulring.ro.
Liviu Harbuz susţine că ar trebui interzise şi crucile agăţate la oglinda retrovizoare, întrucât, spune el, și acestea împiedică vizibilitatea.
Potrivit Poliţiei Rutiere, legislaţia prevede că tot ce înseamnă obturarea imaginii pe parbriz, pe lunetă şi pe geamurile laterale este sancţionat cu amendă între 9 şi 20 de puncte.