Franța este de altfel notorie pentru programul de muncă redus și pentru legislația muncii care oferă multe drepturi angajaților.
Alături de România, celelalte țări ale UE unde săptămâna de lucru este tot de 40 de ore sunt Ungaria, Croația, Grecia și Malta.
În ceea ce privește sărbătorile legale declarate zile nelucrătoare, media anuală europeană este de 12,2 zile. Cel mai mare număr al acestora se înregistrează în Cipru, 17 sărbători pe an care sunt și zile nelucrătoare, iar cel mai mic în Spania, numai 8.
Totuși, numărul acestor zile libere variază de la un an la altul, în funcție de câte pică în zilele de weekend, dar pe ansamblu Euronews observă o tendință a creșterii numărului zilelor de sărbătoare declarate nelucrătoare pe măsură ce ne îndreptăm către estul continentului.
Există de asemenea variații de la o țară la alta în ceea ce privește plata zilelor lucrate în timpul sărbătorilor legale, mai menționează Euronews. Cât despre concediul de odihnă, acest post amintește că legislația europeană prevede cel puțin 20 de zile de concediu plătit pe an.
Pe de altă parte, un raport elaborat în anul 2012 de Centre for Economics and Business Research arată că, în cazul Marii Britanii, de exemplu, fiecare sărbătoare declarată zi nelucrătoare costă economia acestei țări circa 3,2 miliarde de euro.