Oamenii de ştiinţă americani au observat, de asemenea, că riscul este mai mare în rândul tinerelor care suferă de obezitate, probabil deoarece organismul acestora secretă în cantităţi mai mari un hormon care creşte pofta de mâncare, conform dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
O cercetare anterioară arătase că, dimpotrivă, contracepţia orală ar putea anula riscul de scleroză multiplă sau i-ar putea întârzia apariţia.
Scleroza multiplă este cea mai frecventă afecţiune neurologică handicapantă, declanşată de distrugerea mielinei, o teacă protectoare din jurul fibrelor nervoase din sistemul nervos central, proces în urma căruia sistemul imunitar ajunge să lupte împotriva lui însuşi.
Simptomele variază de la indispoziţii uşoare şi ocazionale ce implică amorţirea membrelor, slăbiciune musculară şi probleme oculare până la deteriorarea severă şi rapidă a stării de sănătate, ce cauzează handicapuri grave.
Cercetătorii americani au identificat 305 femei diagnosticate cu scleroză multiplă, într-un interval de trei ani, şi au comparat modul în care foloseau anticoncepţionale - în cea mai mare parte o combinaţie de doi hormoni - cu modul în care luau pilule 3.050 de femei sănătoase.
În total, 29% dintre femeile cu scleroză multiplă şi 29% dintre femeile sănătoase folosiseră anticoncepţionale timp de cel puţin trei luni, în cei trei ani înainte de declanşarea simptomelor.
Femeile care luaseră anticoncepţionale aveau o probabilitate cu 35% mai mare să se îmbolnăvească decât cele care nu le folosiseră. Cele care folosiseră anticoncepţionale, dar încetaseră să le utilizeze cu cel puţin o lună înainte de declanşarea simptomelor aveau o probabilitate cu 50% mai mare de a se îmbolnăvi de scleroză multiplă.
"Aceste descoperiri sugerează că folosirea contraceptivelor hormonale ar putea contribui, cel puţin parţial, la creşterea incidenţei sclerozei multiple în rândul femeilor", a declarat Kerstin Hellwig, coordonatoarea studiului.
Experimente anterioare efectuate pe animale i-au determinat pe cercetători să creadă că hormonii feminini ar putea întârzia instalarea sclerozei multiple, iar un studiu britanic a sugerat că femeile care iau anticoncepţionale au un risc mai scăzut cu 40% de a dezvolta această boală.
Noile cercetări au fost prezentate la conferinţa anuală a Academiei americane de neurologie, din Philadelphia.