Despre artist și Daniela Crudu s-au scris multe, iar Cezar a dezvăluit ce crede despre asistenta emisiunii ”Un Show păcătos” cu care a fost surprins la mai mult eevenimente, în timp ce se simțeau foarte bine unul în preajma celuilalt.
”Chiar mi-e dor de Daniela, nu ne-am văzut de ceva vreme. E terapeutică și îmi face bine. Asocierea asta era destul de șocantă. Înainte de toate, suntem oameni. M-am regăsit în ființa solară. Este o fată frumoasă, este un animal de scenă. Cred că aș fi reușit să o îmblânzesc. Noi artiștii avem o fire mai rebelă. Îmi doresc mai mult ca niciodată o familie, un copil.
PROMOTIE URIASA LA eMAG! CONSULTATI OFERTELE AICI
Efectiv simt asta și iubesc copiii prietenilor mei. Au apărut și două fire albe. Vine o vreme când mi te-ai lipit de suflet. Noi ne hrănim din trecut. Cred că trecutul și-a pus amprenta mult asupra tuturor și aspir la ceva. Sunt amintiri frumoase oarecum. Mi-aș fi dorit un copil, chiar și cu Daniela Crudu. Pentru că ea nu își asumă acest rol, începe să râde. Copilul este o responsabilitate pe care trebuie să ți-o asumi și ca tată și ca mamă. Trebuie să duc mai departe specia umană”, a spus Cezar pentru sursa amintită.