Potrivit datelor obținute pentru fiecare dispozitiv în parte, doar 8% dintre cei care urmăresc conținut video online pe smartphone îl plătesc, iar procentul este similar pentru laptop/PC, în timp ce, în cazul smart TV, deschiderea pentru a achiziționa acest tip de conținut este mai mare (15%).
"Românii nu sunt obișnuiți să plătească pentru conținutul video, dincolo de tradiționalul abonament la cablul TV, iar această tendință este mai pregnantă în cazul tinerilor, care sunt expuși mai multor surse gratuite de vizionare a conținutului video”, spune Ruxandra Ștefan, Strategy & Planning Director, Initiative, preluată de paginademedia.ro.