O cantitate de aproximativ 25.000 de cutii a 50 de comprimate va ajunge în România în următoarea perioadă, potrivit rador.ro.
Autoritatea de concurenţă a finalizat o analiză pe această piaţă, după ce a primit mai multe sesizări, inclusiv pe Platforma Avertizărilor de Concurenţă, referitoare la distribuţia deficitară a medicamentului Euthyrox în prima parte a acestui an, ceea ce a dus la procurarea cu dificultate a acestuia de către pacienţii ce suferă de afecţiuni ale glandei tiroide, potrivit Agerpres.
Autoritatea a verificat situaţia exporturilor şi a ajuns la concluzia că acestea au fost mai mici în acest an faţă de anii precendenţi. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2020, exportul a reprezentat sub 0,5% din cantitatea totală de Euthyrox pusă pe piaţa din România de către Merck, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă al Euthyrox.
În paralel, alte cantități de Euthyrox din import paralel urmează să fie distribuite chiar de săptămâna aceasta în farmacii – a anunțat Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente. Problema este că, în această situație, statul nu compensează nimic, spre deosebire de alte state europene, așa încât pacienții vor fi nevoiți să achite prețul integral.