Prin ordinul de ministru modificat vor putea fi aduse în ţară, prin procedură de urgenţă, diferite tratamente care lipsesc.
"Am semnat Ordinul tot aseară pentru cele cinci medicamente de care era vorba care erau pe lista de aşteptare", a spus ministrul Sănătăţii.
Din cauza vechiului ordin, spitalele nu puteau cumpăra medicamentele vitale pentru pacienţi. Culmea este că unele dintre ele sunt în depozitul companiei Naţionale Unifarm, însă ministrul Sănătăţii nu a stabilit preţul de achiziţie. Din acest motiv, unităţile medicale nu le-au putut comanda.
Asociaţiile de pacienţi susţin că din spitale vor lipsi în continuare mai multe citostatice pentru adulţi şi pentru copii, printre care unul esenţial în lupta împotriva leucemiei.
Medicamentele oncologice lipsesc încă de anul trecut, dar în ultima vreme medicii susţin că situaţia s-a înrăutăţit.