Printre ţările care vor semna acest acord se numără Bulgaria, Croaţia, Letonia şi Polonia. În plus, producătorii nu vor mai putea retrage atât de uşor medicamente de pe piaţa românească o dată cu intrarea în vigoare a acordului, susţine Voiculescu. În ultimul an şi jumătate, aproape 700 de medicamente au dispărut din farmacii din cauza preţurilor mici.
"Aş vrea să reţineţi două cifre: 100.000.000 şi 10.000.000.000. Vorbim de o populaţie de 100.000.000 de persoane şi vorbim despre cheltuieli cu produse farmaceutice de peste 10.000.000.000 de euro. Vorbim despre accesul pacienţilor şi medicilor la tratament şi vorbim despre sustenabilitatea asigurării acestui acces. Dacă o companie farmaceutică îşi permite să retragă un medicament de pe o piaţă de 2 milioane, de 20 de milioane poate, aş vrea să văd acea companie farmaceutică dacă îşi permite să retragă un medicament de pe o piaţă de 100 de milioane de locuitori", a spus ministrul Sănătăţii.