Fostul căpitan al Barcelonei a plecat, vineri, în jurul prânzului, de la Penitenciarul Jilava. Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, în 4 martie 2014, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, în Dosarul Transferurilor.
Permisia lui Popescu vine după ce, în 6 aprilie, George Copos a fost eliberat condiţionat, după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani de închisoare, decizia, luată de Tribunalul Bucureşti, fiind definitivă. Între motivele care au stat la baza deciziei instanţei s-a numărat şi faptul că omul de afaceri a scris în penitenciar cinci cărţi.
De asemenea, un alt om de fotbal eliberat în ultima perioadă este patronul FC Steaua. Gigi Becali a plecat din Penitenciarul Poarta Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare, decizia fiind luată în data de 3 aprilie de Tribunalul Constanţa.