Toate şcolile au centrale termice dar acestea nu pot fi folosite deoarece lucrările comandate de Primărie privind instalarea de surse de încălzire au început târziu, iar unităţile de învăţământ aşteaptă autorizaţiile pentru racordarea la reţeaua de gaze, notează Mediafax.
13 şcoli din oraşul Galaţi se află în această situaţie, iar directorii de la o şcoală şi două colegii au informat Inspectoratul Şcolar că au suspendat cursurile luni şi marţi.
„Astăzi şi mâine cursurile sunt suspendate. Sunt 12 grade în şcoală, nu putem pune în pericol sănătatea elevilor şi a profesorilor. Se va lua o decizie marţi, sper să se rezolve până atunci, mai e un contor de montat, instalaţia este pregătită”, a declarat directorul Colegiului Tehnic ”Traian Vuia”, Gelu Homer.
Peste o mie de elevi au fost anunţaţi că nu se fac cursuri, acestea urmând să fie recuperate, în timp ce în alte zece unităţi şcolare programul a fost scurtat.
„În celelalte unităţi cu probleme au fost reduse orele, ca număr de minute. Erau 17 unităţi pe listă, cei de la Distrigaz lucrează, ni s-a promis că în câteva zile se va rezolva problema la cele mai multe şcoli. Nimeni nu vrea vacanţă acum, nu le convine nici lor pentru că trebuie să recupereze orele pierdute”, a explicat, la solicitarea Mediafax, purtătorul de cuvânt al IŞJ Galaţi, Oana Enache.
Autorităţile locale spun că problema alimentării cu gaz va fi rezolvată în următoarele zile, la şase dintre unităţile afectate sistemul de termoficare urmând să fie pornit chiar luni..