Partidul Socialist Unificat (PSUV), al cărui preşedinte este, "a decis prin aclamaţie, prin consens, că candidatul revoluţiei bolivariane este Nicolas Maduro", a declarat vicepreşedintele partidului, Diosdado Cabello, considerat numărul 2 al puterii, în cadrul unui congres al partidului, sâmbătă, la Caracas.
Scrutinul se va desfăşura pe 28 iulie, data naşterii fostului preşedinte Hugo Chavez (1999-2013), al cărui succesor este Nicolas Maduro, care îi moşteneşte doctrina, intitulată 'chavism'.
Candidaturile vor putea fi depuse oficial în perioada 21-25 martie. Campania electorală se va desfăşura între 4 şi 25 iulie.
În ultimele săptămâni, Nicolas Maduro şi-a înmulţit apariţiile publice. Numele candidatului opoziţiei rămâne pentru moment necunoscut, în pofida victoriei Mariei Corina Machado în alegerile primare din octombrie, cu peste două milioane de voturi şi 92% din sufragii, scrie Agerpres.
Curtea Supremă, acuzată că execută ordinele puterii, a confirmat în 26 ianuarie că Machado nu este eligibilă întrucât ea a susţinut sancţiunile americane contra Venezuelei.