“Veşti noi din tabăra 1 de pe Everest, unde sunt blocaţi Zsolt Torok și Justin Ionescu. Potrivit lui Dan Mazur, team leader american, ruta de coborâre spre tabăra de bază încă există, chiar dacă e avariată. Vestea proastă e că sherpașii care ar trebui s-o repare, „the Icefall doctors”, au părăsit muntele și s-au retras în Namce Bazaar, la vreo 40 de km de base camp. Foarte religioși, ei văd, probabil, ceea ce s-a întâmplat ca pe un semn al furiei Sagarmathei, Zeița Mamă a Pământului. E al treilea an consecutiv când acolo se întâmplă lucruri rele. Prima dată, conflictul violent pe care l-au avut cu trei alpiniști europeni, apoi, căderea seracului de anul trecut, care a ucis 16 dintre ai lor, iar acum, avalanșa de neînchipuit vreodată în tabăra de bază”, a scriu aseara Costin Miu pe pagina lui.
Azi noapte alpinistul a postat si primul video a momentului în care avalanșa a lovit tabăra de bază de pe Everest. A fost făcută de alpinistul german Jost Kobusch, care filma întâmplător și care zice, la un moment dat, „the mountain is shaking!”. Aproape imediat vede oameni panicați, întoarce camera și surprinde norul imens. Acest nor apare imediat după avalanșe, este produs de suflul imens al miilor de tone de zăpadă care se deplasează cu sute de km/h, este cunoscut ca spindrift și este extrem de periculos, pentru că este format din particule foarte fine de gheață care, odată inhalate, îți perforează căile respiratorii și plămânii. Tocmai de aceea, veți auzi pe filmare pe cineva care-i strigă de câteva ori „come under my jacket".
VIDEO