România se va confrunta cu un nou episod de vreme severă în primele zile ale acestei săptămâni. Ninsorile și viscolul revin în regiunea de sud-est a țării încă de luni, anunță meteorologii Realitatea TV.
LUNI vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa în cea mai mare parte a ţării, anunţă meteorologii Realitatea TV. În Bucureşti, va fi vreme deosebit de rece, geroasa chiar în primele ore ale zilei ( –9...-10 grade in oras si spre –14 grade in imprejurimi). Maxima nu va mai depasi –4 grade Celsius.
Ninsori puternice și viscol sunt posibile în noaptea de luni spre marți, fapt care ar putea duce la noi blocaje în trafic în județele din sud-estul României.
Meteorologii estimează că noul episod cu viscol nu va avea amploarea celor două anterioare de la debutul anului, cu cod roşu şi cu cod portocaliu, dar va fi mai lung şi va fi urmat din nou de ger. Am putea avea în Capitală un strat nou de zăpadă de 20 cm.
Ninsorile vor reveni în Bucureşti şi în judeţe din sudul şi sud-estul ţării, fiind moderate în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea şi mai intense în extremitatea sudică a ţării.
În judeţele din sudul şi sud-estul ţării, vântul se va intensifica treptat şi va atinge la rafală viteze de 45-55 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea. Vântul va atinge viteze mai mari în Dobrogea, în jumătatea de est a Munteniei, în Bărăgan şi în sudul Banatului, spulberând zăpada.
Este posibil ca luni dimineaţă să avem o nouă atenţionare COD GALBEN de ninsori şi viscol pentru regiunea de Sud-Est, iar episodul ar putea dura până joi dimineaţa, au declarat meteorologii ANM la Realitatea TV.
„Clar vine viscol de luni seară. Vor fi ninsori şi vom avea între 15 - 25 de centimetri de zăpadă, cu vânt puternic, dar nu e de speriat, nu va fi atât de rău ca ultimele două viscole. Este bine totuşi ca lumea să fie pregătită, vom avea două zile cu episoade de vreme severă. Însă temperaturile vor fi destul de ridicate şi vor fi precipitaţii mixte, cu ploaie", au declarat meteorologii de la Centrul Meteorologic Regional Dobrogea.
Anunţ de ultimă oră de la primarul Capitalei. Ce se întâmplă cu şcolile din Bucureşti, marţi -
Primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea, a anuntat că e posibil ca marţi şcolile să înceapă orele la ora 9 în loc de ora 8 din cauza ninsorii abundente prognozate.
Prognoza pe zile
LUNI vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa în cea mai mare parte a ţării, anunţă meteorologii Realitatea TV. Temperaturile maxime, preponderent negative, pornesc de la –7 grade la Calafat pina la 2-3 grade pe litoral.
Cerul va fi temporar noros, iar în zonele joase de relief, local se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură sau fulguieli. Spre seară norii se vor inmulti si vor cuprinde treptat jumătatea de sud a tarii, unde va incepe sa ninga si sa se intensifice vintul. În estul Dobrogei, trecător precipitatiile vor fi mixte, astfel ca se va forma polei
In BUCUREŞTI incepe si aici saptamana ce vine cu vreme deosebit de rece, geroasa chiar în primele ore ale zilei ( –9...-10 grade in oras si spre –14 grade in imprejurimi). Maxima nu va mai depasi –4 grade Celsius. Cerul va fi înnorat, dimineata va fi ceaţă cu depunere de chiciură, apoi spre seară va ninge, iar vântul se va intensifica treptat.
MARTI, tot vo zi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, cu ger dimineaţa în nord, centru si nord-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7 grade în nordul Moldovei (Suceava –7) şi 3 grade în zona deluroasă din Banat şi Crişana.
Cerul va fi variabil în nord-vestul şi parţial în centrul teritoriului, iar în rest mai mult innorat. Temporar va ninge în regiunile sudice şi sud-estice, unde şi vântul va continua să sufle intens, cu viteze mai mari în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei şi în sudul Banatului, spulberând zăpada. În celelalte regiuni, ninsorile vor fi izolate.
IN BUCUREŞTI marti, vreme deosebit de rece. –5...-4 grade dimineata si in jur de –3 grade la amiaza., cu cer mai mult innorat, ninsoare temporara si vânt intens.
MIERCURI vremea va fi rece, geroasă dimineața local în nord si centru. În regiunile intracarpatice, cerul va fi variabil si izolat va fi ceaţă cu depunere de chiciură sau fulguieli, mai ales dimineata. În rest înnorările vor persista, si îndeosebi în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea local va mai ninge.
Vântul va avea intensificări temporare pe crestele montane și în sud-estul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -9...-8 grade in nordul Moldovei şi 1 grad la Timisoara.
In Bucuresti, vremea va fi deosebit de rece, -6...-4 grade dimineata si -4...-2 grade la amiaza. Înnorările vor persista şi trecător va mai ninge. Vântul va sufla moderat, trecător cu unele intensificări.