Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Vaslui, trei drumuri judeţene, respectiv DJ 284 Duda Epureni - Ghermăneşti, DJ 247 Codăeşti - Dăpneşti şi DJ 245A Lipovăţ - Bogdana, sunt în continuare închise circulaţiei, acestea fiind înzăpezite încă din cursul zilei de marţi din cauza viscolului.
Reprezentanţii firmei de deszăpezire, SC LDP SA Vaslui, societate la care Consiliului Judeţean este unic acţionar, spun că pe două din cele trei artere care deservesc mai multe comunităţi nu s-a intervenit încă, urmând ca utilajele de deszăpezire să intre pe aceste drumuri în cursul zilei de joi.
”Pe drumul Lipovăţ - Bogdana se va lucra astăzi (n.r.-joi) cu o autofreză care a acţionat până acum în zona Bârladului (n.r. -sudul judeţului), iar pe sectorul Codăeşti - Dăneşti se va intra după ce se va repara utilajul de deszăpezire repartizat în acea zonă. Pe cel de-al treilea drum închis circulaţiei, Duda Epureni - Ghermăneşti, se acţionează pentru înlăturarea blocajelor create de viscol. Utilajele de deszăpezire pe care le avem trebuie să le împărţim pe toate drumurile judeţene, iar intervenţiile se fac etapizat, în funcţie de categoria de folosinţă a arterelor ”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX directorul SC LDP SA Vaslui, Adrian Cotigă.