Oficialul BNR a avut, joi, o intervenţie la conferinţa de lansare a „Capital Top 300 Cei mai bogaţi români”, în care s-a referit la rezultatele alegerilor din SUA, scrie Mediafax.ro.
„Schimbarea din America pune foarte multe probleme în faţa noastră, aici, în Estul Europei. În primul rând, s-a spus toată ziua de ieri că cel mai bun documentar despre întâmplările din America l-a făcut BBC-ul. Iar BBC-ul spunea în acest documentar că dacă Trump ar ieşi preşedinte, atunci jumătate din populaţia Americii trebuia să-si găsească o altă ţară sau alte ţări. Noi spunem, azi, că dacă Trump a ieşit preşedinte, poate că jumătate din lume ar trebui să se gândească la altă planetă”, a spus consilierul guvernatorului BNR.
El a precizat însă că aceasta „e o figură de stil”, pentru că „noi nu mai avem unde să plecăm de aici si poate că noi facem parte din această jumătate de lume care vrem să privim în viitor să întrebăm ce va fi”.