„Mai avem şi altă variantă, alternativă la serviciul militar obligatoriu, nu am lansat-o încă, dar este un proiect de-al nostru care mi se pare un proiect foarte interesant şi foarte frumos, stagiul militar voluntar. Adică, avem o formulă pe care vom lansa în viitor pentru tinerii care vor să facă un stagiu de pregătire militară şi să ştiţi că sunt mulţi, am primit pe Facebook, după ce am vorbit despre asta, am primit sute de mesaje. E un alt tip de armată, e armată mai pe termen scurt. S-ar putea să fie şi stagii mai scurte şi mai multe într-un an sau doi sau maxim trei luni de zile, vom vedea”, a spus ministrul Apărării.