Ministrul român al Apărării Vasile Dîncu consideră că este suficient să apară o singură lovitură nucleară pentru ca asta să însemne sfârșitul omenirii. Argumentul este acela că se va intra într-o logică a răspunsurilor nucleare care va aduce dezastrul total.
"Nimeni nu poate să înceapă în mod rațional o lovitură nucleară, pentru că asta înseamnă, până la urmă, sfârșitul.
Orice ripostă ulterioară ar duce la sfârșitul omenirii", a declarat, joi, Vasile Dîncu.
La șapte luni de la debut, evoluția războiului din Ucraina esteîn continuare imprevizibilă. Posibilitățile luate până acum în calcul scot din ecuație scenariul unei păci negociată, asta după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat, marţi, un decret care declară în mod oficial ca „imposibilă” perspectiva oricăror negocieri între Kiev şi Kremlin.
În plus de asta, opțiunea ca Putin să părăsească puterea este una pe care puțini lideri politici occidentali au pus-o pe masă.
În acest context, rămân practic în picioare cinci scenarii, potrivit analiștilor internaționali, relatează HotNews.ro, care citează mai multe publicații internaționale.