Activitățile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost suspendate, începând de vineri, 15 aprilie, prin ordin al șefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu.
Vasile Dâncu a anunțat, la Realitatea PLUS, că „am fost de acord, am avut mai multe discutii cu șeful Statulu iMajor, generalul Petrescu, am făcut analize, am participat la înmormântarea a 8 experți, militari ai armatei noastrem ai noștri, 2 piloți. În ultima perioadă, 26 de avioane MiG au căzut, mai avem 26 in acest moment, nu toate sunt in funcțiune. Și, ca un comandant, înțeleg că trebuie să ai grijă de viața oamenilor, în primul rând, și în al doilea rând, și de securitatea spațiului aerian”.
„În ultima perioada 11 avioane MiG au cazut, si ca un comandat inteleg ca tre sa ai grija de securitatea sp aerian si de viata oamenilor. Ceea ce mi au spus mamele si orfanii a fost acela: <<Vă rog sa aveti grija si sa cumparati avioane>>. Este singurul lucru pe care l-am auzit acolo.
Am avut multe accidente în ultima vreme. Am suspendat in acest moment pentru că am avut posibilitatea sa inlocuim pentru acest moment aceste aparate cu fortele exsitente : avem 22 de avioane străine moderne din SUA ,Germania, Marea Britanie, Italia. Deci, alaturi de cele 17 F16 pe care le avem, putem asigura perfect securitatea în spațiul nostru aerian și și misiunile de polieitie aeriana pentru Flancul estic, pe care le avem partajate cu alte state NATO. Nu e necesar să riscăm vieți, mai facem analize”, a explicat Vasile Dâncu, la Realitatea PLUS..
„Am primit critici, și la mine pe Facebook. Pentru nostalgici, avioanele acestea raman, le conservăm, chiar daca nu mai pot zbura, pot fi văzute, atinse.
Dar nu mai putem sa omorâm oameni atât timp cât putem să le înlocuim.
Îmi pare rau, sper ca nu din cauza unor nostalgii de acest gen noi nu am avut un program mai ambitios de inzestrare si din timp. Pentru că am amânat foarte mult”, a punctat ministrul Apărării.
„Din discutiile cu miniștrii apărării di nzona NATO a fost: trebuie ca in viitor sa facem o inzestrare cat mai rapidă, coordonată pe tot Flancul estic si sa inlocuim tot ce a insemnat tehnică sovietică, care e de 50-60 de ani.
Evident că nu mai poate fi una modernă. Nu este o alegere ideologica ci una tehnica, după părerea mea. De aceea l-am susținut pe șefu lStatului Major în această decizie”, a mai spus Vasile Dâncu, vineri seară, în exclusivitate, la Realitatea PLUS.