Vasile Barbu a dezvăluit, sâmbătă, la Realitatea PLUS, că în prezent, în plin val epidemic, uriaș, cu infectări la un nivel record, „oamenilor le este frică și refuză, refuză să meargă la spital. Ar trebui ca Ministerul Sănătății să identifice aceste cauze. Oamenilor le e frică să mai meargă în spitale din cauza epidemiei de COVID-19 și a suprasaturației din spitale”.
Președintele ANPC a mai declarat că, în primăvară, la Ministerul Sănătății „a existat o deschidere și s-a pornit un proiect de reorganizare a unităților medicale pentru pacienții COVID, cât și cei non-COVID”, pentru pregătirea valului 4, implicit și al spitalelor.
În același timp, acesta acuză însă că ordinul dat pentru reorganizarea spitalelor pentru COVIDși non-COVID nu a fost realizat.
„Secretarul de stat Andrei Baciu a declarat ca Ministerul Sănătății a realizat acest act - Ordinul MS nr. 434 din 26 martie 2021, un plan de reziliență, astfel incat unitatile spitalicesti să respecte acest plan, chiar daca atunci nu erau declarate spitalele COVID. L-au publicat. Trebuia ca acest ordin sa aplice...”, a declarat Vasile Barbu, în exclusivitate, la Realitatea PLUS.
Acesta spune că Florin Cîțu este principalul vinovat de eșecul vaccinării în România.
„Premierul are mintea putin scurta. În martie am avut intalnire și cu ministrul Sănătății Vlad Voiculescu, secretarul de stat Andrei Baciu. Am fost unul dintre cei care i-a informat pe primul ministru, i-am atras atentia cu ce se intâmplă în teritoriu, că peste 60% din populație inca nu a inteles si e foarte greu.
De 14 ani particip la campaniile de vaccinare, antigripală și altele. Din această experiență știam că e nevoie de o participare a specialistilor. Care să știe sa formuleze tehnic si pe intelesul fiecaruia mesajul de vaccinare. (...)
Pentru proiectul de lege privind vaccinarea am discutat ca e nevoie si de participarea sociologilor, pentru că este un fenomen aparte in România, e pe zone, pe pături sociale ,religioase. Și i-am atras atentia.
Premierul nu a avut un secretariat tehnic, deși era comandantul pentru gestionarea pandemiei, ei puneau diagnosticul și aflam care e cauza, și nu mai aruncam vina pe populație”, a conchis Vasile Barbu, la Realitatea PLUS.