Decizia a fost luată după ce, în 2013 şi 2015, Parlamentul a respins solicitarea procurorilor de începere a urmăririi penale pe numele lui Vosganian. Astfel, DIICOT a fost nevoit să continue ancheta in rem pentru a vedea dacă sunt probe sau indicii noi, altele decât cele cuprinse în solicitările trimise în Parlament.
În martie 2021, DIICOT a decis să claseze dosarul, pe motiv că nu au fost găsite probe sau indicii noi care să-l incrimineze pe Vosganian.
Cealaltă parte a dosarului Romgaz, în care au fost puşi sub acuzare omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu, a fost trimis spre judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în anul 2017, unde a stat aproape trei ani în faza de cameră preliminară.
Potrivit referatului trimis de DIICOT Parlamentului, în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, Varujan Vosganian şi, în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern 6 Ordine, respectiv trei Memorandumuri în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către omul de afaceri Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC Interagro SA, acordând discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către această companie, peste plafoanele practicate de Romgaz SA, precum şi gaze naturale exclusiv din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care Interagro SA înregistra debite istorice la plata gazelor consumate.
DIICOT mai spunea că demersurile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu s-au realizat în condiţiile în care Interagro SA înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale Romgaz SA, societatea naţională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.
Potrivit procurorilor, prin activitatea celor doi miniștri, respectiv prin vânzarea preferenţială către Interagro a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale.
Mai mult, Romgaz şi Ministerul Economiei, fiind entităţi ale statului cu atribuţii în domeniul energetic, prin folosirea Romgaz în favoarea Interagro, contrar scopului pentru care Romgaz a fost înfiinţată, s-au creat riscuri semnificative în planul securităţii energetice a României.
Conform DIICOT, Romgaz a livrat în această manieră către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1.500.000.000 lei, respectiv 500 milioane dolari, din care 270 milioane lei (92 milioane dolari) reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.
Impozitul pe profit datorat bugetului de stat de către Romgaz aferent veniturilor diminuate cu cuantumul reducerilor comerciale acordate către Interagro este de aproximativ 43 milioane lei (15 milioane dolari), iar TVA este de aproximativ 54 milioane lei (19 milioane dolari).
Valoarea reducerilor comerciale de întreruptibilitate acordate către Interagro pentru achiziţiile de gaze naturale din producţia internă a Romgaz reprezintă un procent de circa 51% din totalul de 500 milioane lei, aferent reducerilor comerciale acordate consumatorilor eligibili cu statut de consumatori întreruptibili în perioada februarie 2008 - decembrie 2010, au arătat procurorii, potrivit Agerpres.
În privința lui Ioan Niculae, acesta a fost lăsat în libertate de judecători. Omul de afaceri ar putea fi eliberat condiționat după doar trei luni de carceră. Mai multe detalii sunt disponibile AICI.