Noul executiv din Peninsulă, învestit luna trecută, a solicitat un răgaz de două luni şi jumătate pentru a studia mai în amănunt vânzarea oţelăriei Ilva din Taranto către ArcelorMittal, tranzacţie condiţionată de Comisia Europeană de cedarea de către grupul condus de miliardarul indian Lakshmi Mittal a mai multor fabrici din Europa, printre care şi ArcelorMittal Galaţi.
Conform oficialilor ArcelorMittal, această amânare a tranzacţiei era prevăzută ca posibilitate în contractul semnat cu statul italian.
Di Maio s-a pronunţat pentru închiderea Ilva
Potrivit agenţiei Reuters, tranzacţia Ilva – ArcelorMittal trebuia să se realizeze pe 1 iulie, dar termenul a fost prelungit până pe 15 septembrie, la cererea guvernului condus de premierul Giuseppe Conte, un apropiat al partidului anti-sistem eurosceptic „Cinque Stele”.
Preşedintele acestei formaţiuni, Luigi Di Maio, în vârstă de doar 31 de ani, ministru al Economiei în noul guvern, s-a pronunţat în repetate rânduri pentru închiderea combinatului din sudul Italiei, însă acum a cerut un răgaz de câteva luni pentru a studia efectele economice, sociale şi de mediu pe care le-ar determina această tranzacţie.
Formaţiunea lui Di Maio a devenit la alegerile din acest an cel mai important partid al Italiei, după ce a obţinut circa 35 la sută din locurile din legislativ.
ArcelorMittal a anunţat disponibilizări la Taranto
Combinatul din Taranto, cel mai mare poluator din Europa, se află sub administrarea statului italian din 2015, după ce magistraţii au decis că trebuie „curăţat” sau închis. ArcelorMittal a fost de acord să preia Ilva, contra sumei de 1,8 miliarde de euro, angajându-se în acelaşi timp să rezolve problemele de mediu, pentru care urmează să aloce circa 2,3 miliarde de euro. În schimb, grupul Mittal a anunţat că va disponibiliza circa 5.500 de oameni, din cei 14.000 pe care îi are uzina din sudul Italiei.
Reamintim că, pentru a păstra concurenţa pe piaţa oţelului din Europa, Comisia Europeană a stabilit că, la cumpărarea Ilva, ArcelorMittal trebuie să-şi vândă fabricile din: Piombino (Italia), Skopje (Macedonia), Ostrava (Cehia), Dudelange (Luxemburg), Liege (Belgia) şi Galaţi.
Cine ar putea prelua combinatul de la Galaţi
Pe de altă parte, compania JSW Steel, cel mai mare producător de oțel din India, a negat interesul pentru ArcelorMittal Galaţi, despre care au anunţat agenţiile de presă acum câteva săptămâni.
În aceste condiţii, singurul investitor care a declarat public că este interesat de preluarea combinatului de la Galaţi rămâne ucraineanul Rinat Ahmetov, deşi mai sunt aşteptate oferte din partea Voestalpine (Austria), Marcegaglia (Italia), British Steel (Marea Britanie), a noului consorţiu ThyssenKrupp – Tata (Germania – India), precum şi a cel puţin două companii din Turcia.