„Virusul acesta va exista cu noi de-acum încolo și vom vedea astfel de situații (valuri de infectări - n.r.), dar sperăm și credem că vor fi din ce în ce mai blânde, cu un impact din ce în ce mai mic asupra oamenilor, la nivel individual. Însă nu va dispărea. Și atunci este o chestiune de a adopta cât mai mult comportamente care ne protejează, dar la nivel individual, pentru că la nivel colectiv știm ce avem de făcut și nu cred că se va mai ajunge - cel puțin noi, în România, ferm nu luăm în calcul introducerea de restricții sau în niciun caz situații de genul lockdown”, a spus secretarul de stat la un post TV.
De ce sunt tot mai multe cazuri de reinfectări?
„Această subvariantă BA.5 a Omicron este mai contagioasă, însă datele existente spun că nu vine cu severitate, cu un impact mai mare asupra organismului infectat. Vorbim cam de același tablou clinic, vorbim cam de aceleași persoane aflate la risc”, a precizat Andrei Baciu.
„Un singur element este nou, faptul că determină o reactivitate a anticorpilor mai scăzută, de unde vedem și din ce în ce mai multe cazuri de reinfectări. Oameni care s-au infectat în trecutul apropiat nu au dobândit o imunitate suficient de mare ca urmare a trecerii prin boală și atunci se pot îmbolnăvi. Deci, asta este o chestiune nouă, care a apărut în ultimele luni, senzația că am dobândit o imunitate, dar faptul că ne-am îmbolnăvit acum câteva luni de zile și avem o protecție (nu mai e o garanție) - într-adevăr, avem o protecție, însă aceasta este mai mică decât protecția pe care o câștigam prin trecerea prin boală în trecut, cu alte variante.
Indiferent de varianta de virus, nu s-a schimbat modalitatea de transmitere și deci nu se schimbă modalitatea de protecție: masca rămâne foarte importantă. Și eu îmi pun mască, nu știu, dacă mă urc într-un lift și sunt foarte multe persoane. Și mai e ceva important: când te duci în orice țară ca turist, te întâlnești cu oameni cu care în mod normal nu te întâlnești. Riscul acesta este un risc epidemiologic suplimentar, dar nu trebuie privit nici ca o mare tragedie. Ceea ce pot să fac este o simplă protecție” ale coronavirusului, a mai explicat secretarul de stat.