Potrivit ordinului comun, valoarea tichetului de masă este stabilită pentru semestrul II din acest an, începând cu octombrie 2021.
”Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși cuantumul de 20,09 lei”, se arată în Ordin.
În document se mai precizează că valoarea se va aplica și în februarie și martie 2022.
Conform legii, valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabilește prin înmulțirea ultimei valori nominale indexate a unui tichet de masă cu indicele creșterii prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică, calculat ca raport între nivelul mediu realizat al acestui indice pe ultimul semestru constituit din 6 luni calendaristice întregi, începând cu luna februarie 2019, și nivelul mediu al aceluiași indice pe penultimul semestru.
Tichetele de creșă reprezintă avantaje salariale, sunt impozabile, dar nu se cuprind în baza de impozitare lunară a contribuțiilor sociale obligatori, potrivit hotnews.