"Acţiunile de protest de ieri au fost promovate pe reţelele de socializare. Cu această ocazie, am remarcat implicarea unor persoane publice cu notorietate care au susţinut aceste proiecte: Mircea Marian, Ovidiu Vanghele, Nicuşor Dan, Lucian Mândruţă, Clotilde Armand, Robert Turcescu. Ne-am confruntat cu situaţii în care pe site-urile de socializare au fost postate adrese personale şi numerele de telefon ale miniştrilor, ceea ce a dus la agitarea şi nervozitatea spaţiului public. Şi telefonul meu personal a fost blocat din cauza acestor mesaje şi telefoane", a spus Carmen Dan.
"Prin cele susținute, ministrul de interne demonstrează necunoașterea art. 30 din Constituția României, referitor la libertatea de exprimare. Mai mult ministrul de interne își depășește atribuțiile punând la îndoială rolul fundamental al presei", a reacţionat Valentin Jucan.
Iată, în continuare, comunicatul de presă integral al lui Valentin-Alexandru Jucan:
"MINISTRUL AFACERILOR INTERNE ÎȘI DEPĂȘEȘTE ATRIBUȚIILE ATUNCI CÂND FACE REFERIRI LA LIBERTATEA DE EXPRIMARE A JURNALIȘTILOR.
În cadrul conferinței de presă de astăzi, de la Ministerul Afacerilor Interne, ministrul Carmen Daniela Dan a făcut o serie de declarații referitoare la modul în care jurnaliștii își exercită dreptul la liberă exprimare. Prin cele susținute, ministrul de interne demonstrează necunoașterea art. 30 din Constituția României, referitor la libertatea de exprimare. Mai mult ministrul de interne își depășește atribuțiile punând la îndoială rolul fundamental al presei.
Dacă doamna Carmen Daniela Dan preferă comunicarea numai cu o anumită parte a presei, acceptând astfel și comportamentul acesteia, este o chestiune care ține exclusiv de capacitatea dânsei de a interacționa cu mass-media.
Invit ministrul Afacerilor Interne să sesizeze Consiliul Național al Audivizualului - C.N.A. sau oricare instituție judiciară, în situația în care constată încălcări ale Legii audiovizualului sau ale altor norme civile în domeniul comunicării publice.
Declarațiile de tipul celor de astăzi, făcute de la pupitrul unui minister fundamental, nu au legătură cu normalitatea care ar trebui să exsiste între autoritățile statului și presă".