Și centrul Timișoarei a clocotit la amiază, când temperatura maximă a urcat la 36 de grade. Strandul a fost refugiul perfect pentru cei care au căutat un strop de răcoare.
Arma supremă împotriva căldurii a fost, însă, înghețata. Cea preparată artizanal, după o rețetă siciliană, a fost la mare căutare.
Și pentru luni și marti, meteorologii au anunțat caniculă, cu temperaturi de 40 de grade ziua și nopți tropicale în aproape toată țara.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Valul de căldură va persista și se va intensifica îndeosebi în cursul zilelor de luni (12 august) și marți (13 august) în toate zonele de câmpie și de podiș, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime, cu mult mai mari decât mediile climatologice specifice perioadei, se vor situa frecvent între 33 și 36 de grade, mai ridicate până spre 37...38 de grade, duminică (11 august) în sud-vestul țării, iar luni (12 august) și marți (13 august) în vest, nord-vest și local în sud. Pe arii restrânse, nopţile vor fi tropicale (temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade).