În total, șapte mașini au fost implicate în cele două evenimente rutiere, iar o bandă de circulație a fost închisă. Din imagini se pare că șoferii nu au păstrat distanța de mers și s-au lovit destul de grav.
Un echipaj de la descarcerare a intervenit pentru a acorda primul ajutor victimelor, la unul dintre accidente.
Alt accident grav a avut loc pe Autostrada Soarelui, în această dimineață, în drumul spre mare în zona localității Lehliu. Din primele informații se pare că un șofer a intrat cu viteză într-o benzinărie și a lovit o persoană.
Potrivit reprezentanților de la Serviciul de Ambulanță Județean Călărași, în urma incidentului au rezultat două victime: un pieton care se afla în benzinărie sprijinit de un parapet și șoferul autoturismului.
La fața locului a fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD.
9.30. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe sensul către Constanţa al Autostrăzii Soarelui, la kilometrul 125 (în zona localităţii Borcea, judeţul Călăraşi), a avut loc o tamponare în care au fost implicate 4 autoturisme.
Traficul rutier a fost blocat, pe sensul către litoral și a fost reluat doar pe banda de urgență la 10,15. Precizăm că, valorile de trafic sunt în creştere iar în zona accidentului se staţionează în coloană pe aproximativ 3 kilometri.
Ieri, alte două accidente grave au avut loc pe Autostrada Soarelui și pe A4. O persoană a decedat ieri pe sensul de mers Cernavodă către Constanța, după ce o mașină a fost lovită de un alt autoturism în timp ce se afla oprită pe banda de urgență. Alți patru oameni au fost răniți.
La câteva ore după această tragedie, un bărbat de 53 de ani, șofer pe un camion, a murit după ce a oprit pe Autostrada A4, între Ovidiu și Constanța, pentru a ajuta un șofer aflat pe banda de urgență.
Alte accidente grave, duminică dimineața
Un bărbat de 37 de ani, din Timiş, a murit, iar un altul de 27 de ani, din Ilfov, a fost rănit grav, duminică dimineaţa, după ce autoturismele în care se aflau au intrat în coliziune frontală, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţiei Judeţean (IPJ) Vâlcea.
Accidentul a avut loc pe DN 7, în localitatea Budeşti, vinovat de producerea acestuia fiind tânărul din Ilfov, care ar fi urcat băut la volan, potrivit Agerpres.
„În dimineaţa de 16 iunie, în jurul orei 4,05, conducătorul unui autoturism înmatriculat în Ilfov, care circula pe direcţia Piteşti – Sibiu, la kilometrul 167+600 ar fi pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism înmatriculat în Timiş, care circula din sens opus.
Din impact a rezultat decesul conducătorului autoturismului înmatriculat în Timiş şi rănirea gravă a conducătorului autoturismului înmatriculat în Ilfov. În urma testării conducătorului autoturismului înmatriculat în Ilfov a reieşit o alcoolemie de 1,08 alcool pur în aerul expirat", a precizat IPJ Vâlcea.
Încă un accident rutier a avut loc în această dimineață pe șoselele din Vâlcea. De data aceasta s-a întâmplat pe DN 67, între Râmnicu Vâlcea și Horezu, mai precis pe raza comunei Bunesti, în satul Bunești. Șoferul unui autoturism de teren ar fi adormit la volan, a pierdut controlul direcției de mers, a ieșit în afara carosabilului și s-a izbit de un stâlp.
Conducatorul auto a fost încarcerat, fiind scos de pompierii de la ISU Vâlcea. Ulterior el a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Vâlcea, fiind conștient și cooperant.
Un accident rutier soldat cu un mort şi trei răniţi a avut loc sâmbătă noaptea, pe DE 581, în apropierea localităţii gălăţene Ţepu.
Conform primelor informaţii furnizate de poliţişti, un autoturism care circula cu viteză pe DE 581 a lovit o altă mașină, apoi a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit de un al treilea vehicul. În urma impactului, şoferul care a provocat accidentul a murit, în pofida eforturilor făcute de echipajele de la Ambulanță și SMURD. Alte trei persoane au fost rănite grav.